276 de sancţiuni contravenţionale, aplicate de polițiștii rutieri arădeni în ultimele 24 de ore

by Cristian Dobre

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 276 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 95.000 de lei.

Dintre acestea, 61 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 2015  pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.

De asemenea, au fost reţinute 10 permise de conducere și 7 certificate de înmatriculare.

Astfel, polițiștii Serviciului Rutier au depistat ieri, în trafic, doi bărbați care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Polițiștii au depistat, pe raza localității Chesinț, un bărbat de 37 de ani, din Zăbrani, în timp ce conducea un autoturism, fără a avea numere de înmatriculare. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autoturismul figurează radiat din circulație din anul 2016.

Pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a uui autoturism neînmatriculat.

Pe raza aceleiași localități, pe D.J. 682 N, a fost depistat un alt bărbat, de 40 de ani, în timp ce conducea un autoturism radiat din circulație de autoritățile austriece din luna iulie a.c.. În urma verificărilor s-a costatat că numerele de înmatriculare fuseseră atribuite de autoritățile germane unui alt autoturism.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penaă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat și cu numere false.

Facebook Comments