25 martie – Ziua Poliţiei Române

by Cristian Dobre

Ziua Poliţiei Române este sărbătorită în fiecare an la 25 martie, odată cu sărbătoarea creştină a Bunei Vestiri. Această zi a fost instituită prin articolul 49 din Legea nr. 218/23.04.2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române.

Alegerea acestei date este legată de sărbătoarea creştină a Bunei Vestiri, simbolul creştin al acesteia aflându-se pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române, după cum se arată pe site-ul oficial al Poliţiei Române, www.politiaromana.ro.

În cele două Principate Române, instituţia care avea atribuţii poliţieneşti până la revoluţia din 1848 era Agia, care funcţiona în capitalele Bucureşti şi Iaşi, iar la conducerea ei se afla un agă, cuvânt de origine turcească care, potrivit DEX, desemnează comandantul pedeştrilor însărcinaţi cu paza oraşului de reşedinţă, iar ulterior şeful agiei.

În 1822, Grigorie Dimitrie Ghica, primul domn pământean al Ţării Româneşti (1822-1828), i-a înmânat Marelui Agă, Mihăiţă Filipescu, şeful poliţiei din acele vremuri, primul drapel al Agiei, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Bucureşti. Confecţionat din mătase de culoare galben-crem, acesta înfăţişa, pe o faţă, un chenar de aur cu o ghirlandă tot din aur, în interiorul căreia se afla o acvilă cruciată neagră, care se sprijinea pe un munte de culoare verde. Ghirlanda era timbrată cu o coroană regală, în spatele ei încrucişându-se tuiuri, drapele, buzdugan, stindarde, lănci, săbii, puşti, topoare, tobe. Sub acvilă se afla o inscripţie, care atesta realizarea acestui drapel, iar sub această inscripţie se afla o balanţă. În colţurile din partea superioară, erau ilustrate luna şi soarele. Pe cealaltă faţă a drapelului erau ilustrate aceleaşi obiecte, cu excepţia interiorului ghirlandei, unde era înfăţişată Maica Domnului, înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire).

Prin înmânarea acestui steag al Agiei, în anul 1822, s-a legalizat funcţionarea acestei instituţii, acesta fiind un moment de referinţă în istoria sa. Prin Regulamentele Organice din anul 1831, Agia a devenit Poliţie şi astfel a fost creată Poliţia din Capitală, cu atribuţii asemănătoare celor actuale. În timpul Revoluţiei de la 1848 are loc reorganizarea poliţiei, prin apariţia instituţiei şefului poliţiei Capitalei căruia i se subordonează Guardia municipală, se menţionează pe site-ul amintit mai sus.

Competenţele poliţiei au fost extinse începând cu Legea de organizare a poliţiei, emisă în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1 aprilie 1903) şi de Legea pentru organizarea poliţiei generale a statului (8 iulie 1929).

În prezent, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române sunt legiferate de Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002, care stipulează, la art. 1, că ”Poliţia Română face parte din Ministerul Afacerilor Interne şi este instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii”.

În fiecare an, în preajma zilei de 25 martie, au avut loc manifestări prilejuite de Ziua Poliţiei Române, atât în Bucureşti cât şi în alte oraşe din ţară.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments