25 aprilie – Ziua mondială de combatere a malariei

by Cristian Dobre

În fiecare an, la 25 aprilie, se marchează Ziua mondială de combatere a malariei, o boală care poate fi prevenită şi chiar vindecată.

Prin acţiunile organizate în această zi se urmăreşte conştientizarea pericolului pe care această boală îl reprezintă, dar şi conjugarea eforturilor în lupta împotriva acestui flagel.

Potrivit ultimului raport privind malaria la nivel mondial, lansat în noiembrie 2018, în 2017 au fost înregistrate 219 milioane de cazuri de malarie, în creştere faţă de 217 milioane de cazuri în 2016. Numărul estimat de decese cauzate de malarie a fost de 435.000 în 2017, similar cu cel înregistrat în anul precedent. Prezenţa malariei a fost confirmată în 87 de ţări, potrivit www.who.int.

În 2017, aproape jumătate din toate cazurile de malarie la nivel mondial se afla concentrată în cinci ţări: Nigeria (25%), Republica Democratică Congo (11%), Mozambic (5%), India (4%) şi Uganda (4%). Copiii sub cinci ani sunt cei mai vulnerabili din grupul afectat de malarie; în 2017, aceştia reprezentau 61% (266.000) din totalul deceselor cauzate de malarie la nivel mondial.

După o perioadă de succes în controlul şi combaterea malariei, se constată că ritmul actual al evoluţiei boli face dificilă atingerea obiectivelor şi ţintelor stabilite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru 2020, cuprinse în „Global Technical Strategy for Malaria 2016-2030” al OMS, ce prevede o reducere cu 40% a incidenţei cazurilor de malarie şi a ratelor mortalităţii cauzate de această boală între 2016 şi 2030, potrivit www.who.int/campaigns.

Ziua mondială de combatere a malariei a fost adoptată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii la cea de a 60-a sesiune a sa, din mai 2007, ca o şansă de a evidenţia progresele care au fost deja realizate pentru prevenirea şi controlul malariei, dar şi pentru a fi un prilej în a obţine o mobilizare a acţiunilor de accelerare a luptei împotriva acestei boli mortale.

Malaria sau paludismul face parte dintre cele mai vechi boli ale omenirii şi este în acelaşi timp şi actuală. Se pare ca ea s-a manifestat prima dată la om, acum 50.000 de ani. Există patru specii de paraziţi care transmit malaria la om. Paludismul se manifestă la început prin febră, care apare la câteva săptămâni după contractarea bolii, apoi evoluează apoi în cicluri, cu alternanţă de febră, însoţită de tremurături şi transpiraţii reci.

Astăzi, marea majoritate a cazurilor de malarie se înregistrează în Africa sub-sahariană, dar boala afectează şi Asia, America Latină, Orientul Apropiat şi Europa.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments