15 mai – Ziua naţională a medicului veterinar

by Cristian Dobre

Ziua naţională a medicului veterinar este sărbătorită la 15 mai, dată cu multiple semnificaţii pentru medicina veterinară românească, fiind instituită la cel de-al VI-lea Congres Naţional de Medicină Veterinară, desfăşurat în anul 1994.

Astfel, potrivit site-ului www.vetonline.ro, printr-un decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la 15 mai 1861 a început să funcţioneze Şcoala de Medicină Veterinară, în cadrul Şcolii de Medicină şi Farmacie, înfiinţată şi condusă de Carol Davila. Zece ani mai târziu, respectiv la 15 mai 1871, 14 medici veterinari au semnat o „Declaraţiune”, care a stat la baza înfiinţării Societăţii de Medicină Veterinară, recunoscută ca persoană juridică la 4 august 1919, prin Decretul Lege nr. 3298 al Regelui Ferdinand I. La 29 iunie 1914, la un an de la cel de-al III-lea Congres Naţional de Medicină Veterinară, a avut loc Şedinţa de constituire a Asociaţiei Generale a Medicilor Veterinari din România, potrivit site-ului www.agmv.ro, acesteia revenindu-i problemele profesionale, de ajutorare şi de deontologie, care avea să funcţioneze în paralel cu Societatea de Medicină Veterinară, ce urma să se ocupe de problemele ştiinţifice. În 1949, însă, atât activitatea Asociaţiei cât şi cea a Societăţii au fost suspendate. La 15 mai 1971, s-a reluat activitatea Societăţii de Medicină Veterinară, iar la 17 ianuarie 1990, Societatea şi-a schimbat denumirea în Asociaţia Medicilor Veterinari din România (AMVR). La cel de-al VII-lea Congres Naţional de Medicină Veterinară, Consiliul Naţional al AMVR, întrunit la 24 octombrie 1997, a stabilit revenirea Asociaţiei la denumirea de la început – Asociaţia Generală a Medicilor Veterinari din România (AGMVR).

Şcoala de Medicină Veterinară, înfiinţată în anul 1861, a obţinut, în 1883, statutul de Şcoală Superioară de Medicină Veterinară, potrivit site-ului oficial al Facultăţii de Medicină veterinară, http://fmvb.ro, în acelaşi an trecând de la Ministerul Instrucţiunii în subordinea Ministerului Agriculturii. Profesorul Alexandru Locusteanu, care se afla la conducerea instituţiei, a început demersurile pentru construirea unor clădiri proprii, achiziţionându-se, în cele din urmă, 3 ha de teren, între Splaiul Independenţei şi Strada Izvor.

În anul 1921, Şcoala Superioară de Medicină Veterinară a fost transformată în Facultate, fiind, la acea vreme, singura facultate de medicină veterinară din Balcani. Până în anul 1948, Facultatea a fost integrată în Universitatea Bucureşti, iar din 1948 aparţine Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti.

Profesiunea de medic veterinar este o profesie liberală şi independentă, cu organizare autonomă reglementată. În anul 1998, s-a înfiinţat Colegiul Medicilor Veterinari, care funcţionează ca formă de organizare autonomă, non-guvernamentală, apolitică şi non-profit, se arată pe site-ul cmvro.ro.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments