​Cresc accizele, cresc prețurile. Un plin de benzină va fi mai scump cu 3-4 lei

by Andreea Radu
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat nivelul accizelor aplicabil în anul 2020. Acestea au crescut, iar asta se va reflecta în prețuri. Momentan, proiectul de eliminare a supraaccizei, adoptat de Parlament, se află la promulgare la Klaus Iohannis. De asemenea, va fi nevoie de o modificare a Codului fiscal pentru a fi corelate cele două, potrivit specialiștilor în fiscalitate.
 
Contactat de HotNews.ro, Adrian Bența, consultant fiscal, a spus că un plin de benzină fără plumb de 40 de litri va crește cu 3-4 lei, chiar cu până la 5 lei.

Probabil va fi un efect în inflație, adică creșteri de prețuri la magazine, dacă luăm în considerare că transportatorii folosesc combustibil, adică benzină și motorină.

Dacă ne uităm la creșterea accizei la motorină, la un tir care ar avea un rezervor de 400 de litri (deși sunt și unele de 800 sau 1000 litri), un plin ar costa cu cel puțin 34 lei în plus (cu TVA inlcus).
„Practic, prin eliminarea supraaccizei scade prețul mai mult decât permite directiva accizei, nu cu mult, ci cu 5 bani. În același timp, și Codul fiscal trimite la actualizarea cu rata inflației. Ca să poți să le corelezi, trebuie neapărat să modifici Codul fiscal”, a spus Bența.

Potrivit prevederilor Codului fiscal nivelul accizelor armonizate, cu excepția țigaretelor, precum și nivelul accizelor nearmonizate, se actualizează cu creșterea prețurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, față de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Național de Statistică până la data de 15 octombrie.

Cum cresc accizele, conform noului document al Ministerului Finanțelor:

  • Acciza la bere crește de la 3,4 lei/hectolitru/1 grad Plato, la 3,53 lei
  • La tutun urcă de la 483,74 lei/1000 țigarete, la 500,8 lei
  • La benzina cu plumb urcă de la 2.339 lei/1000 litri, la 2428 lei.
  • La benzina fără plumb crește de la 2038 lei/1000 litri, la 2.116 lei
  • La motorină, de la 1896 lei/1000 litri, la 1968 lei.
La țigări, deja unii producători au operat creșterile de preț, de 50 de bani.
Sursa: hotnews.ro
Facebook Comments